Pariul lui Pascal în formă comună:[]
Daca Dumnezeu există și eu nu cred, am pierdut totul, dar daca el nu există și eu cred nu am pierdut nimic.
Un sfat superior, atribuit lui Marc Aureliu[]
Trăiește o viață bună. Dacă există zei și ei sunt drepți, nu le va păsa cât de credincios ai fost, ci te vor primi în funcție de virtuțile după care ai trăit. Dacă există zei și ei sunt nedrepți, atunci nu vei vrea să îi venerezi. Dacă nu există zei, atunci tu vei dispărea, dar vei fi trăit o viață nobilă care va dăinui în amintirile celor dragi.
Pariul nereligiosului:[]
Indiferent dacă crezi sau nu în Dumnezeu, ar trebui să îți trăiești viața cu iubire, blândețe, compasiune, milă și toleranță, încercând să faci lumea mai bună. Dacă nu există niciun dumnezeu, nu ai pierdut nimic și vei fi avut un impact pozitiv asupra celor din jur. Dacă există un zeu benevolent care îți evaluează viața, vei fi judecat pe baza acțiunilor tale și nu doar pe baza capacității de a crede orbește - în situația în care există o semnificativă lipsă de dovezi în favoarea existenței oricărui zeu particular.
http://rationalwiki.org/wiki/Atheist's_Wager
Problema Pariului lui Pascal[]
Cum există un număr potențial infinit de zei, fiecare cu aceeași probabilitate de a exista ca și ceilalți, nu există niciun motiv de a-l favoriza pe unul în defavoarea celorlalți. Cum existența niciunui zeu nu este mai probabilă decât a altora, pariul pe necredință nu este mai dăunător decât pariul pe un zeu particular. Datorită faptului că 1/∞ = 0, tortura eternă îți este garantată în ambele cazuri. Motivul pentru care ar trebui să pariezi pe necredință oricum e că, dacă orice faci va duce aproape sigur la iad, ai putea la fel de bine să nu-ți irosești timpul, banii, energia și resursele venerând un zeu și executând ritualuri religioase. Realizând că nu există doar un singur dumnezeu posibil, pariul lui Pascal de fapt ne spune să pariem că nu există niciun dumnezeu.
Legitimitatea venerării[]
Pariul presupune că Dumnezeu va fi impresionat și îi va răsplăti pe cei care venerează doar pentru a evita Iadul. Dar nu este clar de ce un creator perfect ar dori acest lucru. Dacă scopul zeității este binele, de ce nu i-ar răsplăti pe cei care fac bine, indiferent de credința lor?
Întrebarea care se pune e: de ce este credința - oarbă sau nu, prefăcută sau nu - o virtute?
Capacitatea de a „crede” Pariul presupune că omul are capacitatea de-a crede ceva printr-un act al voinței. Nu doar să spună că crede, ci chiar să creadă cu sinceritate. Dar majoritatea oamenilor nu au capacitatea de a face acest lucru în mod deliberat.
Gândește-te cum ai răspunde dacă cineva ți-ar spune că trebuie să crezi că Pământul se sprijină pe spatele unei broaște țestoase uriașe. Chiar de-ai vrea, slabe șanse să reușești.
Bias Iudeo-Creștin[]
Pariul ia în considerare doar imaginea tradițională Iudeo-Creștină a unui zeu care își răspătește adepții. Dar ne-am putea imagina un zeu care își condamnă credincioșii și îi răsplătește pe necredincioși de dragul ironiei. Sau idea Malteistă că „zeii” ar fi entități spirituale care consumă sufletele credincioșilor după moarte.
De asemenea, Pariul presupune existența unui singur zeu adevărat. Dacă de fapt există mai mulți, un discipol al lui Pascal ar putea aduce ofensă unui zeu mai puternic venerând doar pe unul mai slab, acest lucru ducând la osândă în ciuda credinței.
Inversarea pariului.[]
Un mod de a răspunde Pariului este prin înlocuirea dumnezeului Iudeo-Creștin cu un zeu care îi pedepsește pe cei care cred în el fără dovezi și îi răsplătește pe cei care nu cred. Această interpretare nici măcar nu presupune că Biblia și alte texte n-ar fi de inspirație divină: zeul le-ar fi putut crea spre a servi drept teste ale credulității.
Acest sistem de credințe teoretic, care este la fel de demonstrabil din punct de vedere empiric ca și sistemul de credințe aflat la baza Pariului lui Pascal prezintă un scenariu în care ateii întotdeauna câștigă și credincioșii întotdeauna pierd.
Motivația pentru credința oarbă[]
Pariul presupune că există un motiv evident pentru care credința oarbă e răsplătită. Dar de ce e credința unui credincios mai bună decât curajul personal al unui necredincios care duce o viață exemplară? De ce ar prefera o zeitate credința oarbă în fața convingerii pe bază de dovezi?
http://rationalwiki.org/wiki/Pascal's_wager
Sursa: Pariul-lui-Pascal.blogspot.com
Unele alegeri presupun într-adevăr riscuri mari. Mulți au murit pentru că au avut mai multă incredere în rugăciuni decât în doctori. Alții au pierit din cauză că s-au jucat cu șerpi veninoși ori au băut otrăvuri, pentru că le-a spus Iisus că pot face astfel de lucruri fără să pățească nimic. Alegerea credințelor mistice și pseudoștiințifice poate avea consecințe foarte neplăcute. Dacă alegi să crezi în dumnezeu și se dovedește că nu există dumnezeu, poți spune că ți-ai irosit viața: te-ai rugat la pereți, ai învățat niște doctrine mincinoase și ai câștigat foarte puțin în schimb. Poate ai respins diverși oameni, pentru că nu aveau aceleași convingeri ca tine, poate că ai respins idei pentru că nu se potriveau cu ceea ce scria în vechile cărți dogmatice, posibil să-ți fi refuzat chiar ție unele curiozități, pentru ca nu ai mai avut timp pentru ele din cauza religiei sau pentru că nu erau în acord cu învățăturile din vechime, menționate de religie.
Ce-ar însemna să accept Pariul lui Pascal? Pascal spune „ce ai de pierdut?” Dacă e adevărat, primești viață eternă și izbăvire, iar dacă nu este, vei fi același cadavru oricum. Pe lângă tonul negustoresc, ca cel al escrocului de la colț de stradă („n-ai cum să pierzi, acceptă pariul meu”), mai este și ceva imoral în el. Îndemnul este bolnav, întrucât spune „eu venerez un zeu care nu ar știi că acesta este motivul tău de a crede în el”. Zeitatea mea preferă o persoană care crede în existența sa datorită unui pariu, datorită beneficiului ce poate fi obținut. Pe când convingerea sinceră că o astfel de enitate nu există ar fi răsplătită de el pentru onestitate cu pedeapsa eternă: „ai primit ispita perfectă pentru a crede în mine, nu ai făcut-o, drept pentru care acum îți voi face rău”. Nu văd ce este așa moral în Pariul lui Pascal.
Russell spunea că răspunsul său, în cazul în care s-ar dovedi că s-a înșelat, ar fi „nu mi-ai dat destule dovezi”, în timp ce Hitchens ar fi răspuns că „oricine poate face o greșeală sinceră, iar eu sunt foarte mândru de aceasta.” Voltaire a respins ideea că Pariul lui Pascal ar constitui o „dovadă a existenței lui Dumnezeu” ca fiind „indecentă și puerilă”, adăugând că „interesul pe care eu îl am de a crede ceva nu este o dovadă că așa ceva există”. Pariul lui Pascal este un bun exemplu de troc religios. Ce ai de pierdut? e ofertă bună, vino și pariază! Evidențiază foarte bine modul în care argumentele, demnitatea și respectul de sine sunt denigrate de religie.
Sursa: UmanismSecular.Wordpress.com